Cui rebuie să ne adresăm în situaţia în care apreciem că am semnat o convenţie de credit care conţine posibile clauze abuzive ?
Menţionăm că răspunsul la această întrebare îl găsim în conţinutul art. 12-14 din Legea nr. 193/2000, în conformitate cu care reţinem că persoana titulară a unui contract de credit, care se consideră prejudiciată în drepturile sale datorită conţinutului abuziv al anumitor clauze contractuale din convenţia încheiată cu banca, are la îndemână două proceduri distincte de care poate uza:
Prima o reprezintă sesizarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care, constatând că respectiva convenţie de credit conţine clauze abuzive, va sesiza la rândul său tribunalul de la domiciliul sau sediul profesionistului, solicitand obligarea acestuia sa modifice contractele aflate in curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. În situaţia în care instanţa de judecată admite sesizarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, instanţa investită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată va obliga instituţia bancară la modificarea tuturor contractelor aflate în derulare. Acelaşi efect juridic este obţinut şi dacă cererea de chemare în judecată este formulată de către o asociaţie care activează în domeniul protecţiei consumatorilor.
Cea de-a doua modalitate prin care consumatorul poate obţine anularea clauzelor abuzive din contractul de credit al cărui titular este, se regăseşte în conţinutul art. 14 din Legea nr. 193/2000, în lumina căruia, consumatorii care se consideră prejudiciaţi în drepturi, pot solicita constatarea caracterului abuziv al unor clauze conţinute de convenţia de credit, pe cale de acţiune principală sau pe cale de excepţie, în conformitate cu prevederile codului de procedură civilă.
În concluzie, reţinem că orice consumator, titular al unei convenţii de credit, se poate adresa ori Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (sau unei asociaţii care activează în domeniul protecţiei drepturilor consumatorului) sau direct instanţei de judecată, cu finalitatea anulării unor clauze contractuale cu caracter abuziv.
Întrucât am stabilit cui trebuie să ne adresăm în situaţia în care dorim anularea unor clauze dintr-un contract de credit, se impune să abordăm chestiunea principală vizată de prezenta lucrare, şi anume: care sunt clauzele din convenţia de credit, care pot fi considerate abuzive, în raport de prevederile Legii nr. 193/2000 şi de cele ale O.U.G. nr. 50/2010.
Reţinând practica generală a instituţiilor bancare din România, identificăm următoarele clauze contractuale care, creând un dezechilibru contractual în detrimentul consumatorului şi fiind contrare bunei credinţe, au caracter abuziv:
Reţinând practica generală a instituţiilor bancare din România, identificăm următoarele clauze contractuale care, creând un dezechilibru contractual în detrimentul consumatorului şi fiind contrare bunei credinţe, au caracter abuziv:
Clauza care prevede perceperea de către bancă a unui comision de risc
Această prevedere contractuală are un caracter profund abuziv, îndeplinind cerinţele regăsite la art. 4 din Legea nr. 193/2000, sub aspectul plasării consumatorului într-o poziţie de inferioritate faţă de bancă, fără ca primul să aibă posibilitatea de a interveni în vreun fel.
Pe de altă parte, utilizarea unei astfel de clauze este contrară şi prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, text legal care, la art. 36 limitează imperativ tipurile de comisoane care pot fi percepute de către bancă la următoarele:
"comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor si, dupa caz, dobanda penalizatoare, alte costuri percepute de terti, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor."
Modalitatea de calcul a dobânzii contractuale
În practica noastră am întâlnit numeroase situaţii în care, modalitatea de calcul a dobânzii variabile era prezentată în termeni greu accesibili, chiar neinteligibili pentru consumatorul mediu.
O altă situaţie este aceea în care, în contractul de credit se menţionează că dobânda variabilă este alcătuită dintr-un indice variabil (ROBOR, LIBOR, etc) şi o cotă tot variabilă.
Reţinem că în ambele cazuri este vorba de o practică abuzivă a băncilor, în contextul în care, prevederile art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010, stabilesc:
"a) dobanda va fi compusa dintr-un indice de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumita perioada sau din rata dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, in functie de valuta creditului, la care creditorul adauga o anumita marja fixa pe toata perioada derularii contractului".
Unele contracte de credit instituie în favoarea băncii posibilitatea ca aceasta să modifice unilateral rata dobânzii (variabile) fără a prezenta în mod concret care sunt situaţiile care pot determina această măsură şi fără ca persoana titulară a contractului de credit să poată uza de vreun mijloc de control asupra aplicării acestei modificări. Finalitatea o reprezintă transferarea riscului contractual din sarcina băncii în sarcina consumatorului.
În aceeaşi formulă este utilizată şi clauza care permite băncii dreptul de a declara creditul scadent anticipat.
Menţionăm că ambele prevederi contractuale au caracter abuziv şi încalcă atât dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 cât şi pe cele ale Anexei la acest act normativ.
Perceperea unui comision de rambursare anticipată mai mare decât cel menţionat la art. 67 din O.U.G. nr. 50/2010
Posibilitatea ca banca să perceapă un comision de rambursare anticipată este consfinţită de prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010.
Totodată, dispoziţiile art. 67 din O.U.G. nr. 50/2010 limitează valoarea unui astfel de comision la:
"a) 1 % din valoarea creditului rambursata anticipat, daca perioada de timp dintre rambursarea anticipata si data convenita pentru incetarea contractului de credit este mai mare de un an;
b) 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, daca perioada de timp dintre rambursarea anticipata si data convenita pentru incetarea contractului de credit nu este mai mare de un an."
Or, în practica instituţiilor bancare, sunt identificate situaţii în care convenţia de credit prevede perceperea unui comision de rambursare anticipată de 2%, 2,5%, etc, deci cu depăşirea limitelor impuse de legiuitor.
O astfel de clauză este abuzivă şi contrară prevederilor O.U.G. nr. 50/2010.
Dispoziţia amintită, întâlnită destul de des în conţinutul contractelor de credit eludează atât prevederile O.U.G. nr. 50/2010 dar şi pe cele ale art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi ale Anexei la acest act normativ.
Se reţine acelaşi raţionament al creerii unui dezechilibru între bancă şi consumator, în detrimentul acestuia din urmă, alături de imposibilitatea consumatorului de a interveni în vreun fel.
Cu privire la contractele de credit în monedă străină, clauza care permite calcularea ratelor la un curs de schimb diferit de cel din ziua contractării creditului
O astfel de prevedere contractuală poate fi considerată abuzivă în aplicarea Directivei nr. 93/13/CE, astfel cum aceasta a fost interpretată de către Curtea Europeană de Justiţie, în cauza C‑26/13, la soluţionarea căreia, în data de 30.04.2014, Curtea răspunde întrebărilor preliminare adresate de către instanţa de judecată investită cu soluţionarea cererii formulate de Árpád Kásler şi Hajnalka Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt.
Cu privire la interpretarea art.4 al. (2) din Directiva nr. 93/13/CE, Curtea Europeană de Justitiţie statuează:
"-termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într‑un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată – ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual – că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează;
-o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește."
Precizăm că acest raţionament deschide calea sesizării instanţelor de judecată cu constatarea caracterului abuziv al clauzelor care permit calcularea ratelor la un curs de schimb diferit de cel din ziua contractării creditului.
